Banca Naţională a României este a 16-a bancă centrală din lume, după durata existenţei, fiind înfiinţată în anul 1880, pe data de 29 aprilie. Prima
România a făcut progrese importante în plan economic în ultimii ani, iar acum, asistată de ajutorul financiar al instituţiilor internaţionale va adopta politicile fiscale sănătoase
Banca Naţională a României a fost de 20 de ani avangarda eforturilor de reglementare a economiei, fiind nevoită de multe ori să substituie lipsa de
Sala Ateneului Român a fost plină de personalităţi duminică seara, cu ocazia concertului aniversar pentru cei 130 de ani împliniţi de Banca Naţională a României.
Magazinul Bershka, din cadrul magazinului Unirea Shopping Center, se deschide mâine în urma urma unor investiţii de 3,5 mil. euro. Magazinul, structurat pe două niveluri,
Persoanele care obţin venituri din drept de autor şi cele care lucrează pe convenţii civile nu vor mai trebui să depună declaraţiile şi să facă
Forţe de securitate înarmate erau staţionate în această după-amiază în faţa principalei filiale a Kabul Bank, cea mai mare bancă comercială din Afganistan, în condiţiile
Avioanele de pasageri de 50 de locuri, aflate la mare căutare la începutul anilor '90, vor fi scoase din uz în SUA în următorii ani,
Investiţiile străine directe din Bulgaria în primele şapte luni au fost de circa 20 de ori mai reduse faţă de aceeaşi perioadă din 2009, şi
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a cerut statelor Uniunii Europene să găsească o poziţie unitară în faţa riscului de scădere a influenţei blocului
Tragedie în Moto GP. Shoya Tomizawa a căzut într-o curbă din Marele Premiu de la San Marino şi a fost calcat de doi dintre urmăritorii
Miniştrii de Finanţe din UE vor discuta luni despre penalizarea mai eficientă a membrilor care nu respectă regulile referitoare la disciplina bugetară, dar şi solicitarea
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, va participa duminică seara, alături de preşedintele Train Băsescu, guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu şi oficiali români la un
Clienţii nemulţumiţi vor mandata avocaţii să negocieze cu băncile şi, eventual, să îi reprezinte în procese colective, după ce unele discuţii purtate direct cu reprezentanţii
Eitetsu Hayashi, cel mai bun solist de Taiko (tobe japoneze), va susţine un concert extraordinar împreună cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Horia Andreescu,
Economia mondială se află pe un ritm moderat de revenire dar se confruntă cu anumite provocări, cum este consolidarea fiscală pe termen mediu, a declarat
România are o politică fiscală "de clasa a IV-a" şi se vehiculează variante care se contrazic unele pe altele, a declarat Cristian Pârvan, secretarul general
LocalRec.RO, platformă de promovare a producătorilor români de muzică electronică, va fi lansat în această toamnă la Berlin, Viena, Londra şi Barcelona. Proiectul este derulat
Piraeus Bank România, filiala locală a unuia dintre cele mai mari grupuri financiare elene, a înregistrat în primul semestru un profit brut de 21,2 milioane
Al doilea revoluţionar pesedist - după Radu Mazăre -, Marian Vanghelie, a încins spiritele tinerilor social-democraţi, participanţi la cursurile şcolii de vară din Jupiter,
Dodge Ram, Dodge Viper, Mercedes-Benz S65 AMG şi Mercedes-Benz SLR sunt cele mai puternice maşini care pot fi achiziţionate în momentul de faţă de pe
Constructorul francez de automobile Renault va prezenta în cadrul Salonului Auto de la Paris de la finele acestei luni noul model Laguna, actualizat atât în
În Germania există un obicei în care în prima zi de şcoală elevii primesc cadou cutii cu bomboane pentru a le îndulci amărăciunea revenirii din
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax că nici banii care urmează să fie smulşi liber-profesioniştilor - prin proiectul de ordonanţă de urgenţă
Procurorul general al statului american Texas a lansat o anchetă oficială împotriva grupului online Google, pentru suspiciuni de practici anticoncurenţiale în ierarhizarea rezultatelor la cautare
Agenţiile de turism au supravieţuit în acest an, în contextul reducerii salariilor bugetarilor cu 25%, al creşterii TVA şi al lipsei totale a promovării, doar
Cetăţenii moldoveni votează duminică în cadrul unui referendum constituţional crucial pentru viitorul ţării, referitor la alegerea directă a preşedintelui Republicii Moldova, relatează Info-Prim Neo, în
Manifestaţiile de sâmbătă din Franţa împotriva politicii de securitate a Guvernului lui Nicolas Sarkozy, în special a politicii de expulzare a romilor, au reunit peste
Farfuria zburătoare concepută de Henri Coandă, denumită tehnic de către inginer "aerodina lenticulară", este exemplul perfect de proiect care poate fi studiat astăzi de oricine,
Fostul premier britanic Tony Blair a fost întâmpinat cu proiectile lansate de manifestanţi, sâmbătă, la Dublin, în cadrul unei sesiuni de autografe după lansarea autobiografiei
O bancă centrală îşi poate permite o volatilitate mai mare a cursului de schimb atâta timp cât populaţia este convinsă că o inflaţie de 2-2,5%
Stresul e din ce în ce mai mare la serviciu şi uneori simţi că nu mai poţi şi că vrei să îţi dai demisia chiar
Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri seară la Neptun că el trece prin criză ca şi prin furtunile de pe mare, "cu fruntea sus şi
Noii membri ai cabinetului Boc pot să facă faţă crizei şi cu salariul de ministru amputat cu 25%.
Poate vă bucuraţi că tocmai aţi fost numită ministrul transporturilor şi infrastructurii. Să fii ministru e totuşi o treabă pentru un profesionist de înalt nivel
Mai multe manifestaţii vor fi organizate sâmbătă în 130 de oraşe din Franţa şi din Europa, pentru a denunţa "xenofobia" Guvernului francez împotriva romilor, cu
Premierul Emil Boc a discutat, vineri, cu şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, şi cu un reprezentant al Comisiei Europene, după întâlnirea care a
Nimeni din minister nu ştia vineri dimineaţă cum arată noul şef, scrie Gândul. "Am dat căutare pe google image ca să îl văd cum arată.
Noul ministru al Economiei, Ion Ariton, a fost cercetat în 2003 pentru neglijenţă în serviciu şi fals intelectual de către Codruţa Kovesi, în cazul unui
British Petroleum continuă să plătească pentru dezastrul ecologic din Golful Mexic, până în prezent compania plătind aproape 8 miliarde de dolari, conform Wall Street Journal.
Dacă anul acesta nu aţi apucat să mergeţi într-o vacanţă şi vă gândiţi "să profitaţi de toamna timpurie" de la noi şi să vă duceţi
Dolarul, yenul şi francul elveţian ar putea fi investiţii mai bune ca aurul în cazul în care economia globală reintră în recesiune, a afirmat Nouriel
Dolarul, yenul şi francul elveţian ar putea fi investiţii mai bune ca aurul în cazul în care economia globală reintră în recesiune, a afirmat Nouriel
Dolarul, yenul şi francul elveţian ar putea fi investiţii mai bune ca aurul în cazul în care economia globală reintră în recesiune, a afirmat Nouriel
Dolarul, yenul şi francul elveţian ar putea fi investiţii mai bune ca aurul în cazul în care economia globală reintră în recesiune, a afirmat Nouriel
Indicele BET-FI, care arată evoluţia societăţilor de investiţii financiare (SIF), a fost singurul indice care a reuşit să înregistreze un plus în şedinţa bursieră de
Pare să fi fost afacerea secolului. Printre licitaţiile de pe eBay a apărut şi o ofertă din partea unei companii: un scanner mobil pentru cargo
Hyundai Auto România a primit recent o serie de sesizări privind tentative de fraudă prin intermediul mesajelor text de tip SMS, în care este folosit
HSBC şi-ar putea muta sediul central din Londra în cazul în care guvernul Marii Britanii va decide să divizeze marile bănci, scrie BBC.
Apariţia pe lista remaniaţilor a lui Mihail Dumitru, ex-ministrul Agriculturii a fost, pentru mulţi, o surpriză.