Un barbat de 60 de ani, Constantin G., din comuna Helegiu, a fost gasit spinzurat, in week-end-ul trecut, iar cadavrul atirna intr-un pom aflat in
Antrenorul principal al celor de la Sport Club Bacău, Cirpian Panait, se declară mulţumit de lotul pe care l-a alcătuit într-o perioadă destul de scurtă.
Numai mie mi se pare kinky intrebarea de pe ecran?
PS: Scuzati lipsa de cultura, dar chiar nu stiu cine e fatuca. Am auzit ca ar
CSM Focşani – Luceafărul Mihai Eminescu 1-0
(V. Crăciun 64); Rapid CFR Suceava – ASC Bacău 3-1
(Golofca 78, Negru 79, Apetri 85 / Mamba 42); CSM
Atletii de la Clubul Sportiv (CS) Municipal Onesti au inregistrat o excelenta performanta la finala Campionatului national de semimaraton, care s-a desfasurat la Slanic Prahova,
Consilierii locali bacauani au aprobat sa finanteze Festivalul “Zilele Muzicii Contemporane”, ce va fi organizat de Filarmonica “Mihail Jora”, in perioada 26 – 30 septembrie.
Majorarea contribuţiilor sociale pentru persoanele cu venituri din activităţi independete este o măsură nejustificată, nici din punct de vedere economic, nici politic sau social, a
Seria protestelor anuntate de fermieri pentru aceasta luna si pentru octombrie va continua. Asociatia Judeteana a Producatorilor Agricoli Bacau spune ca ziua de 9 septembrie,
Lipsa iluminatului stradal l-a transformat pe un pieton in victima. Soferita Alina G., 21 ani, conducea autoturismul pe Calea Trotusului (DN 12A) cu directia de
Un tinar de 28 de ani a facut circ, duminica seara, la Onesti, unde a amenintat ca se arunca de la etajul patru, dintr-un bloc
Loteria Nationala a reluat sirul reporturilor la jocul “6/49″, dupa ce marele premiu, de peste sase milioane de euro, a fost cistigat la extragerea din
Traditionala competitie, sponsorizata anul acesta de Consiliul Judetean, va fi ultima in aer liber a acestui sezon, daca nu luam in considerare Cupa Presei, care
La Ministerul Mediului si Padurilor s-a semnat ieri contractul de finantare pentru proiectul “Retehnologizarea sistemului de termoficare din municipiul Bacau in vederea conformarii la normele
Un bacauan mult prea sigur de viteza sa de reactie in fost acrosat de un autoturism in timp ce traversa neregulamentar strada Garofitei. Vasile R.,
- de la inceputul anului, zeci de copii au fost refuzati de mame – micutii au ajuns in grija statului dupa ce au fost abandonati
Desele intreruperi in furnizarea apei reci la Onesti, ca urmare a avariilor repetate pe conductele de alimentare de la Valea Uzului, mai ales in 2010,
Sinistrații se tem că vor dormi la iarnă sub cerul liber deorece autoritățile nu le-au construit case. 12 familii trăiesc în condiții mizere, după ce
Bacăul în turul al V-a al Cupei României
Mâine, de la ora se dispută turul al V-lea din Cupa României „Timişoreana”. 28 de echipe din ligilie
Masina din imagine a fost impodobita de pe la alegerile prezidentiale cu un autocolant pe care scria “Eu votez Traian Basescu”. Au trecut alegerile, a
Persoanele care au venituri din drepturi de autor ar putea plăti din 2011 contribuţii la şomaj, pensie şi asigurări de sănătate de până la 35%,
Lucrătorii de la Poliția Rutieră au verificat timp de o săptămână pe timp de noapte dacă șoferii respectă viteza legală pe străzile din municipiu. Pentru
Fosta antrenorare de la Ştiinţa Bacău, Gabriela Manea – Antoneanu a bătut palma cu echipa de liga a doua CSM Sfântu Gheorghe. Gabriela Manea a
In coasta municipiului Bacau, se afla comuna Magura. In luna iulie comuna si o parte din zona de nord-est a Bacaului au fost inundate. Mai
Fabricile de țigări și linia de procesare a tutunului au fost descoperite în zona industrială Rafo. Surse din rândul anchetatorilor afirmă că mașinăriile pot fi
Un ardelean vede intr-o vitrina lucrarea lui Nicoale Ceausescu, intitulata “The f…ture of Romania”, si zice incet:
- Iata o carte de actualitate!
- Cum asa? se
Cristi Sava va conduce, la centru, partida dintre Rapid Suceva si Ceahlăul Piatra Neamţ, din cadrul turului V al Cupei Romaniei. « Savon » va fi ajutat
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că un nou împrumut de la FMI reprezintă o crimă împotriva poporului român, în condiţiile în care actuala
Sezon 2007-2008:
- etapa I: Stiinta Municipal Dedeman Bacau – Minaur Baia Mare 27-27 (15-13)
- etapa a XIV-a:
Numărul elevilor întorşi din străinătate a scăzut simţitor faţă de anii trecuţi. Majoritatea vin din Italia, Grecia şi Franţa.
Citeste original source
In vara 2010, Stiinta Municipal Dedeman a sustinut 14 meciuri de verificare, din care a castigat 9 partide. Handbalistii pregatiti de Gabriel Armanu si Adrian
Cu amabilitatea colegilor de la www.gazetasv.ro va oferim rezumatul partidei dintre Rapid CFR Suceava si Sport Club Baca, meci disputat vineri, 3 septembrie, pe stadionul
Ca dealer auto sa-ti aduci masina la o demonstratie si sa i se blocheze franele in timpul show-ului… Cam aiurea!
Via
Citeste original source
Un copil de 13 ani care a dispărut, duminică, la Costineşti în timp ce se afla în tabără, a fost găsit mort luni dimineaţă. Băiatul
Presedintele Traian Basescu i-a propus, luni, sefului Misiunii FMI pentru Romania, Jeffrey Franks, sa fie analizata posibilitatea extinderii acordului existent intre Romania si FMI sau
Sinistrații se tem că vor dormi la iarnă sub cerul liber deorece autoritățile nu le-au construit case. 12 familii trăiesc în condiții mizere, după ce
Stiinta Municipal Dedeman a inceput campionatul 2010-2011 cu o infrangere. In deplasare la Minaur Baia Mare, handbalistii bacauani au fost invinsi cu scorul de 25-23
Programul “O saptamina la munte” – varianta de toamna – a inceput ieri, 5 septembrie. Programul, derulat de agentii de turism afiliati si initiat de
Peste 500 de copii din zonele sărace ale județului Bacău vor avea parte anul acesta de un început de an școlar fericit. Fundația de Sprijin
Fostul sef al Inspectoratului de Politie Bacau, comisarul-sef Stefan Alexa, actualmente sef al Politiei de Frontiera Iasi, a fost reclamat pentru santaj de un subordonat.
Gabriela Vranceanu Firea (38 de ani) a fost ceruta in casatorie de primarul orasului Voluntari, Florentin Pandele (49 de ani), vedeta Antenei 3 declarand ca
Actorii Prospero’s Group de la Palatul Copiilor Bacau au “rupt” podiumul celei de-a V-a editii a Festivalului National de Teatru “Teatru – Fest” desfasurat in
Campania de modernizare a infrastructurii din municipiul Bacau, demarata de Primaria Bacau, se apropie cu pasi rapizi pentru organizarea procedurilor de licitatie pentru doua investitii
Guvernul va modifica in aceasta saptamina normele de aplicare a OUG 58/2010 privind contributiile aferente drepturilor de autor. Modificarea preconizata vizeaza ca angajatorul sa depuna